Actorul Mircea Albulescu a fost operat pe cord

Actorul Mircea Albulescu a fost operat pe cord
Publicat: 27/11/2014, 09:20

Surse din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara au declarat corespondentului MEDIAFAX că miercuri seară actorul Mircea Albulescu a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord, echipa de medici care l-a operat pe actor fiind condusă de profesorul Marian Gașpar, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă.

În timpul intervenției, lui Mircea Albulescu i-au fost făcute trei bypass-uri, întrucât în urma analizelor amănunțite s-a impus această operație, mai ales că actorul avea montat un stimulator cardiac, mai spun sursele citate.

În prezent, actorul este internat la Secția de Terapie Intensivă.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, medicul Alina Lupu, declara pentru MEDIAFAX că actorul este „stabil, conștient și cooperant” și va mai rămâne internat o perioadă.

Potrivit medicilor de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, actorul Mircea Albulescu a fost supus și unei coronarografii, în cursul zilei de marți, procedură de diagnostic care permite verificarea condiției arterelor coronare.

În noaptea de luni spre marți, actorul Mircea Albulescu s-a prezentat la Serviciul de Urgențe al Spitalului Județean din Timișoara, acuzând dureri în zona pieptului. Medicii de aici l-au transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din municipiu, unde a fost internat.

Mircea Albulescu se afla la Timișoara deoarece luni seară a avut loc în acest oraș spectacolul „Bădăranii”, în care actorul joacă.

Mircea Albulescu a mai fost internat în ianuarie 2013 la Spitalul de Urgență Floreasca, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău pe stradă. Actorul a stat internat o zi, medicii stabilind că acesta a avut tensiunea mărită.

Maestru al scenei și al filmului românesc, Mircea Albulescu are 80 de ani și joacă pe scena Teatrului Național București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...